Cu sau fără mască, o minune a lumii

Nu voi discuta aici subiectul controversat al măștilor de protecție, care au devenit acum obligatorii în spațiile publice închise și chiar un accesoriu la modă. În schimb, vă provoc la un joc mult mai relaxant, un fel de vânătoare de comori.

Mai întâi, lăsați-mă să strig odată cu marinarii: „Pământ la orizont!” Căci obiectul căutării noastre este un loc de pe Pământ; sau, mai bine zis, EA este un loc. Potrivit cronicilor străvechi, s-a născut primăvara (martie 421). Pe jumătate orientală și pe jumătate occidentală, pe jumătate uscat și pe jumătate apă, cu un picior în Europa și celălalt alunecând peste perlele Asiei, s-a numit pe sine Serenissima. S-a îmbrăcat în aur. Avea propriul calendar: anul începea la 1 martie, iar zilele începeau seara. Avea o mândrie oarecum singuratică și radia un sentiment de izolare. Se învăluia tot mai mult în magie și mister. Părea să trăiască la margine, între un ținut ciudat și țara viselor.

S-a schimbat mult în timp. A evoluat ca o societate amfibie aparte, cu ușile decorate ale vilelor ei deschizându-se direct spre ape. Într-o vreme în care era considerată cea mai importantă putere maritimă din lume, bogăția și forța ei erau socotite de origine divină. Măreția ei își trăgea seva din poziția geografică: un punct natural de întâlnire între Est și Vest. A devenit una dintre cele mai fascinante minuni ale lumii, dominând Marea Adriatică și Europa de Est. S-a transformat în cel mai fastuos dintre locuri. Dar, mai presus de toate, a rămas un oraș al apei.

Orientul splendid începea la porțile ei. Era un paradis al parfumurilor, mirodeniilor, mătăsurilor, țesăturilor brodate cu aur, smaraldelor, domurilor strălucitoare, rubinelor și atâtor alte bunuri scumpe. Era o cutie cu comori.

Timp de secole și-a păstrat eleganța și splendoarea. Apoi și-a consumat energia în multe conflicte și și-a pierdut supremația. În ultimul ei secol de independență, a fost cel mai exuberant oraș al plăcerilor lumești, o sărbătoare continuă, un bal mascat cu carnavaluri dezlănțuite. Nimic nu era prea îndrăzneț, prea scandalos sau prea indecent pentru străzile ei.

Mistuită de un hedonism frenetic, era privită de cei din afară ca un leu singuratic. În timp, această versiune excentrică și neconvențională a fost înghițită de cea prozaică și modernă. În zilele ei de glorie a fost un simbol al modernității. Pentru unii rămâne un loc ciudat, care încă poartă podoabele de odinioară.

Tot ce știm sigur este că măreția ei dăinuie până în ziua de azi. A fost și este un adevărat fenomen: un oraș-stat, cu propria limbă (plină de forme contrase și distorsiuni bizare), o aglomerare de state, o metropolă-labirint plină de canale și alei, un muzeu sau o mare expoziție în aer liber, decantată în măreție. Este astăzi la fel de senzuală ca întotdeauna și atât de bogată în povești (multe dintre ele țesute special pentru voi), în trăsături enigmatice, în paradoxuri și mistere.

Byron, cu „nebunia lui emoțională”, Casanova amantul și Marco Polo curajosul explorator sunt doar câteva dintre marile nume care te fac să te gândești la Ea, un giuvaer strălucind prin aerul mării.

Regina Adriaticii a fost declarată cel mai romantic oraș din lume și a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial în 1979.

Vechiul oraș al lagunei își etalează minunile, splendorile teatrale, însuflețite de un vechi afrodiziac: succesul. Atrage pe unii cu o forță năucitoare, iar pe alții cu nostalgie. În ultimele decenii a fost invadat de nenumărați turiști din toată lumea: mulți vin aici pentru acel sentiment special de a juca personaje în poveștile acestui loc vrăjit.

În timp, această bucată de pământ cucerită de ape și-a găsit noi scopuri. Astfel, a devenit una dintre cele mai frumoase locații pentru conferințe internaționale, un important centru de studiu al artelor și al tehnicilor de conservare, o scenă pentru spectacole de toate felurile.

Sticlăria și oglinzile ei prețioase, dantela, artefactele și bijuteriile, multele povești și legende, labirintul de străduțe înguste și pitorești, locurile deschise care par studiouri foto, măștile de carnaval, peisajul colorat, casele cu jaluzele de lemn, podurile, gondolele și bărcile, basoreliefurile, arhitectura inconfundabilă, porumbeii, serenadele, toată arta, spiritualitatea, panoramele fermecătoare, balcoanele încărcate de flori, sălile mari și candelabrele vechi cât clădirile în care atârnă, insulițele ei care respiră liniștit și oamenii prietenoși care par să se bucure atât de mult de viață: toate sunt elemente definitorii care îi modelează atmosfera unică, chemându-te înapoi la magia ei, la mângâierile alintătoare ale brizei marine.

Iar dacă spun Piața San Marco, Palatul Dogilor, Podul Suspinelor, Podul Rialto, cartierul San Polo, Canal Grande și Galeriile Accademia, insulele Murano, Burano și Torcello, atunci cu siguranță i-am dezvăluit identitatea.

Plină de parfumul vremurilor trecute și prezente deopotrivă, cel mai ciudat lucru la ea este ea însăși, orașul însuși, cu sau fără mască: Veneția, muzică și poezie, o răsuflare proaspătă, o stare de exaltare, o curățare a simțului olfactiv.

Descoperiți energia și vibrația incredibilă a acestui loc spectral, arhaic și idilic, a naturii sale aparent duale: apă și pământ împreună, un trecut bogat și un viitor la fel de fascinant!

Descoperiți mirosul ei autentic, neschimbat de timp, ca o fărâmă din sufletul omenesc, o creație fascinantă, un suvenir olfactiv și senzația de a te topi în ploaie!

Frumoase tonuri de fructe (prună, nucă de cocos, smochin și zmeură), de lemn de santal și mosc se ascund sub masca perfectă a ambrei atrăgătoare: un parfum vechi de un secol: Venice 1920.

• 

•