top of page

Poezie a simțurilor – lenjeria de lux –


Chiar dacă originea dantelei pare învăluită în mister, este de notorietate faptul că Franța a devenit, încă de la începutul secolului al XIX-lea, domeniul principal de producție a dantelei de calitate. Acest material este recunoscut și apreciat la nivel internațional, fiind furnizat, în special, marilor case de modă, producătorilor de îmbrăcăminte de lux.

Dantelă de calitate poate fi comparată cu o fotografie impecabilă, cu rezoluție bună și detalii clare, pe care nu te saturi s-o privești. Puțină lume știe că, pentru obținerea acestui produs prețios, uneori sunt necesare până la 16 etape.

În funcție de modul de executare și de materialele utilizate, dantela este de mai multe tipuri. De-a lungul timpului, materialele folosite pentru realizarea acestei țesături au variat de la in, mătase, aur, argint, la mult mai actualul și larg folositul bumbac. Ea are întotdeauna un model distinct brodat, fiind un fel de ornament realizat pe o țesătură completă.

Trecând testul timpului, dantela de calitate continuă să fie un model de eleganță și stil sofisticat. Modul în care este executată în prezent grație progresului tehnologic îi conferă calități asemănătoare dantelei realizate manual: transparență, rafinament și, totodată, rezistență.

Privind lumea din perspectiva tendinței firești de evoluție, unul dintre palierele evoluției spre super-puterea noastră se poate găsi în exprimări artistice, în tendințele modei și în notele de inspirație ale creatorilor – un mix interesant de stiluri, de la romantism pur la o atitudine îndrăzneață, îndreptându-se spre creații inspirate din basme. Noțiunile de know-how se leagă cu măiestria tehnică și inovația textilă.

În ultimele decenii, reinterpretând dantela tradițională, artiștii s-au jucat cu elemente precum goliciunea și plinătatea, împletirea, transparența, vălul etc. Ei au deschis noi perspective estetice și funcționale ale acestei țesături ajurate – un material atemporal, care poate fi adaptat în diverse moduri.

Ca element decorativ de înaltă calitate, prețioasa dantelă este întâlnită în lenjeria de lux. Cu o identitate mai eterică, lenjeria de lux invită privirea la a celebra femeia în toată complexitatea sa, expunând două dintre cele mai definitorii părți ale sale: latura romantică și cea de „femme fatale”. Aici, imaginația este la ea acasă.

Lenjeria din dantelă poate fi o selecție de piese declarative care implică măiestria. Piesele par să interpreteze un anumit personaj într-o poveste fantastică, în care referințele naturale vin ca detalii prețioase care încearcă să surprindă o anumită dispoziție romantică, dar misterioasă. Aceste manifestări grafice ale naturii sunt frumos expuse pe dantelă, creând un efect caleidoscopic fascinant.

Din anul 2006, Milano este unul dintre orașele lumii care se poate mândri cu un astfel de brand în ale cărui piese de lenjerie, pline de grație și eleganță, transcend inclusiv frumusețea, muzica și stilul orașului. Amintind de eleganța aristocratică a Europei, brandul Prelude prezintă lenjeria femeii puternice și sofisticate.

Dantela, broderia, măiestria, detaliile, strălucirea și promovarea modei definesc nucleul colecției de lux Prelude, care surprinde forma perfectă a produsului și a corpului.

Femeia Prelude sugerează o ființă modernă, complexă, de o eleganță naturală, cu farmec, îndemânare și un simț al independenței admirabil, care nu refuză niciodată să se răsfețe cu lucruri și experiențe fine; ea devine personajul principal al propriei sale povești, în care este ceea ce își dorește să fie, prețuind și promovând puterea și frumusețea sa interioară.

Liniile colecțiilor Prelude includ o varietate de piese de lenjerie de corp, cu stiluri moderne și îndrăznețe, uimitoare și oarecum teatrale, care redau farmecul discret al feminității. Ele emană încredere, somptuozitate și delicatețe. Cu o structură filigranată, dantela așezată este interpretată într-o gamă largă de produse, de la diferite stiluri de sutiene și slip, la body-uri statement, centura de talie și chiar la piese de îmbrăcăminte de salon (o rochie lungă și rafinată, o cămașă, un top crop, o fustă de lungime medie, un halat elegant).

Negru atemporal, alb de mireasă, roșu închis, trandafiriu pal se regăsesc în paleta cromatică a acestor piese de lenjerie de lux.

Texturi complementare precum broderia, satinul și microfibra ultra-moale adaugă un plus de eleganță, creând un aspect incredibil de generos.

Astfel, lenjeria de lux Prelude este o fantezie vie. Ea evocă o anumită filozofie romantică, dar puternică, despre femeia modernă, în toată complexitatea ei.

Prelude transcede delicat într-o poezie a simțurilor, unde seducția se întâlnește cu inocența, iar drama se împletește cu pasiunea și romantismul. Toate acestea ilustrează o formă de artă a celor mai fine și prețioase texturi, cum ar fi mătasea, dantela, broderia, devenind un univers necontenit de frumusețe și inspirație pentru femeia modernă.

Chiar dacă Prelude este un brand de lenjerie și costume de baie conceput în Europa, cu design și manufactură pur europeană, folosind materiale și accesorii de înaltă calitate care provin de la cei mai apreciați și cunoscuți furnizori din Europa, în ultimii anii, el și-a extins distribuția și pe piețele altor continente.

bottom of page