top of page

Pielea nu doarme


În ultimele luni, omul a necesitat resurse psihologice noi, întrucât situația a tins, pe multe paliere ale vieții, spre o prăbușire a valorilor, reperelor și ordinii cu care am fost obișnuiți, schimbând arhitectura filosofică a vieții, nu doar dinamica relațiilor sociale prin privarea de contact social fizic față de situația cu care am fost obișnuiți. Perioada pe care o traversăm pare să prezinte, în continuare, o altă concepție despre lume și viață. Din această perspectivă, prezentul reprezintă îmcă un timp de provocare pentru noi toți, în care abordarea și atitudinea personală ne nuanțează realitatea în mod diferit.

În procesul de acomodare experimentat și de acceptare a noii ordini sociale, rămâne important faptul de a vedea și dincolo de „războiul” viral, să ne focalizăm pe una dintre fațetele nevăzute ale armei biologice: provocarea individuală.

Această perioadă continuă să fie un timp în care trebuie să fim mai atenți la noi înșine, să fim blânzi și grijulii cu propria persoană. Este un timp de (re)descoperire a propriei ființe, de conștientizare, de curățare și de îngrijire a corpurilor ei. În mod cert, cu privire la aceste stări și acțiuni nu avem interdicție, dimpotrivă. Este un timp pe care-l putem folosi pentru a ne îngriji de noi și de imaginea noastră pe toate planurile.

Dintre corpurile ființei noastre, cel fizic a fost și este cel mai recomandat de îngrijit acum, el constituind baza reală, materială și biologică a existenței noastre.

Fiecare este responsabil pentru întreținerea propriului corp și pentru mesajele pe care corpul biologic le transmite, uneori cu consecințe directe asupra identității noastre.

Așa cum se spune, corpul nostru reprezintă templul ființei noastre, motiv pentru care trebuie să-l îngrijim cu iubire. Prețuindu-ne corpul și viața, avem obligația de a ne păstra sănătatea pielii, căci aceasta este învelișul material al nostru și cel mai extins organ din corp, expus în mare măsură agenților dăunători (interni și externi) care contribuie la îmbătrânirea prematură, ducând la pierderea hidratării și elasticității pielii, la subțierea acesteia sau la distrugerea protecției naturale a organismului împotriva agresiunii mediului înconjurător.

Pielea reprezintă oglinda stării de sănătate a organismului. Neîngrijită, pielea poate prezenta semne de alarmă și, mai apoi, poate genera mii de afecțiuni. Stă în puterea mâinilor noastre să ne menținem pielea curată și îngrijită. Este vital să ne tratăm pielea cu atenție și blândețe.

La fel ca restul corpului, pielea este supusă ritmului circadian, urmând un ceas biologic propriu, care marchează diferitele etape – de la protecţie în timpul zilei la regenerare în timpul nopţii. Studiile relevă faptul că, noaptea, pielea lucrează la maxim pentru a se regenera și a repara daunele de pe parcursul zilei.

Din acest motiv – faptul că pielea nu doarme, nu se odihneşte niciodată –, trebuie să ne îngrijim pielea/tenul pe tot parcursul zilei, chiar și înainte de a merge la culcare, oferindu-i condiţii optime de a se revigora.

Prospețimea și tinerețea epidermei (partea vizibilă a pielii) o putem restabili prin aplicarea unor produse hidratante, cu ingrediente botanice derivate natural (ideal, bio și care, pe cât posibil, pot fi consumate și intern) care ajută la refacerea elasticităţii pielii.

Este esențial pentru starea noastră de bine să alegem produse naturale de calitate, din plante, care păstrează încă semnătura și forța specifică plantelor din care au fost extrase. Ele pot susține procesele de auto-apărare și regenerare ale pielii.

Acum, când, într-un fel, continuăm să stăm de veghe (dar nu „în lanul de secară”), este important să conștientizăm că și sedentarismul reprezintă un factor „poluant” pentru piele, corpul având nevoie de un ritual minim de îngrijire, care trebuie să facă parte din rutina cotidiană. Prin disciplină, putem obține rezultate benefice dorite.

Indiferent de gen, este necesar să ne îngrijim zilnic propriul corp prin curățarea, hidratarea și hrănirea lui, implicit a pielii. Cu siguranță, ne face plăcere să vedem/avem un ten suplu, ferm, tonifiat, elastic și luminos, o piele netedă, catifelată, cu o strălucire sănătoasă.

Așadar, să testăm și să alegem cele mai pure și eficiente produse pentru a ne îngriji corpul fizic, iar apoi să le includem în rutina noastră cotidiană. Ele vor întregi tabloul alegerilor sănătoase pe care le facem pentru propriul corp și ne vor da o stare de bine.



Comments


bottom of page